Ozonul

Toata lumea a auzit despre ozon, de la cei mai vârstnici pâna la cei mai mici. Unii știu că este un gaz prezent în straturi ale atmosferei și că ne protejează de radiațiile ultraviolete, alții știu că este prezent în cantități ceva mai mari la munte în zona pădurilor cu brazi, a cascadelor sau înaintea furtunilor, având un miros specific.

Altii îsi amintesc pur si simplu de o formatie de muzica pop cu trei baieti simpatici care au înnebunit pe toata lumea cu refrenele lor. Mai putina lume stie ca ozonul poate fi folosit cu succes în tratamentul multor afectiuni.

Desi prezenta mirosului lui specific a fost remarcata în apropierea masinariilor electrice deja la sfârsitul secolului 18, pe vremea lui Galvani si Volta, descrierea si definirea lui ca substanta gazoasa a fost realizata în 1840 de catre Schönbein prin experimente de electroliza. Ozonul are o molecula compusa din trei atomi de oxigen, O3, relativ instabila si se produce din oxigen sub actiunea unor forme de energie ca descarcari electrice, caldura sau radiatii ultraviolete.

Ozon „rău” și ozon „bun”!

Da, din punct de vedere ecologic a fost împartit sub aceasta forma.

Ozonul „rau” se considera ozonul prezent la suprafata pamântului, în troposfera, unde este un component al smogului urban si contribuie la poluare. Aici apare prin reactii între oxizii de azot si diferitele substante chimice volatile dîn atmosfera sub actiunea razelor soarelui. Este toxic în cantitati mari, putând dauna vegetatiei dar si omului, mai ales astmaticilor si alergicilor, prin efect iritant asupra mucoaselor respiratorii.

Expunerea prelungita si repetata poate produce inflamatii ale epiteliului respirator si chiar modificari ireversibile la acest nivel. Efectul toxic se datoreaza instabilitatii moleculei de ozon, care cedeaza foarte usor un atom de oxigen, devenind astfel puternic oxidant.

Ozonul „bun” este considerat cel din straturile înalte ale atmosferei, sau ozonul stratosferic, aflat la înaltimi peste 10000m. Aici el are rolul de a proteja pamântul si oamenii de radiatiile ultraviolete. Eliberarea în atmosfera a diferitelor substante chimice altereaza grosimea acestui strat de ozon, conducând la scaderea capacitatii sale de filtrare si la cresterea nivelului de radiatii ultraviolete daunatoare, cu risc de crestere a incidentei cancerului de piele sau cataractei.

Deci în termeni ecologici „rau jos, bun sus”. Bine, si atunci cum poate deveni ozonul agent terapeutic?

Simplu, deja stim ca ceea ce este toxic în doze mari poate deveni terapeutic în doze mici, nu-i un lucru nou. Ce înseamna doze mari si doze mici este si asta foarte relativ, de aceea exista separat homeopatie si toxicologie. Dar sa o luam încet si sa vedem cum au început oamenii sa foloseasca ozonul în folosul lor.

... continuare: Despre ozonoterapie